Arhitectura Docker
Docker are o arhitectură de tip client-server, așa cum se poate observa în imaginea de mai jos (preluată din documentația oficială Docker). Clientul Docker comunică, prin intermediul unui API REST (peste sockeți UNIX sau peste o interfață de rețea), cu daemon-ul de Docker (serverul), care se ocupă de crearea, rularea și distribuția de containere Docker. Clientul și daemon-ul pot rula pe același sistem sau pe sisteme diferite. Un registru Docker are rolul de a stoca imagini.