Cel mai important rezultat în teoria categoriilor este lema lui Nobuo Yoneda, aceasta o vom demonstra în cadrul categoriilor local mici. Această lemă stă la bază a ce numim (co)end calculus pentru a determina obiecte cu proprietăți universale
dar această lemă mai are o consecință foarte la modul în care privim obiectele într-o categorie.
Lema lui Yoneda
Fie C o categorie local mică atunci ∀A∈Ob(C):
- (varianta covariantă) pentru un functor F:C→Set mulțimea transformărilor naturale de la hom-funtorul Hom(A,−) la F sunt în corespondență de unu la unu cu elementele lui FA, Nat(Hom(A,−),F)≡Hom(Hom(A,−),F)≅FA
- (varianta contravariantă) pentru un functor F:Cop→Set mulțimea transformărilor naturale de la hom-funtorul Hom(−,A) la F sunt în corespondență de unu la unu cu elementele lui FA, Nat(Hom(−,A),F)≡Hom(Hom(−,A),F)≅FA
Cazul covariant
Pentru a stabili o bijecție între cele două mulțimi trebuie să definim două funcții și să arătăm că dă identitatea când le compunem în oricare ordine. Luăm prima dată cazul covariant.
Se definește funcția θ:Nat(HomC(A,−),F)→FA care ia o transformare naturală α și o duce în elementul θ(α)=αA(idA), aici trebuie mai multe explicații. Pentru că avem idA∈HomC(A,A)
atunci componenta αA:HomC(A,A)→FA ia idA și o va duce în FidA=idFA prin definiție. Cu alte cuvinte, luăm o transformare naturală și uită de toate componentele în afară de componenta pe identitatea lui A.
Se definește funcția τ:FA→Nat(HomC(A,−),F) care ia un element a∈FA și îl duce în transformarea naturală τ(a):HomC(A,−)⇒F cu componente τ(a)B:HomC(A,B)→FB pentru care ∀f∈HomC(A,B) τ(a)B(f)=F(f)(a), adică, un element din
HomC(A,B) este dus la maparea sa dată de F aplicată pe a. Astfel τ este o funcție care ia un element din FA și dă o transformare naturală care corespunde la acel element.
Se poate vedea clar că τ duce într-o transformare naturală pentru că ∀g:B→C există relația:
Fg∘τ(a)B=τ(a)C∘HomC(A,g)
Reprezentând următoarea diagramă:
Care rescrisă este pentru un f:A→B este:
Fg∘τ(a)B(f)=Fg∘F(f)(a)=F(g∘f)(a)=F(HomC(A,g)(f))(a)=(τ(a)C∘HomC(A,g))(f)
Acum verificăm compunerile:
- ∀a∈FA, (θ∘τ)(a)=θ(τ(a))=τ(a)A(idA)=idFA(a), cu alte cuvinte
θ∘τ=idNat(Hom(A,−),F)
- ∀α:HomC(A,−)⇒F, ∀f∈HomC(A,B):
τ(θ(α))B(f)=τ(αA(idA))B(f)=F(f)(αA(idA))=αB(HomC(A,f)(idA))=αB(f)
În acest caz componentele lui τ(θ(α))(f) pică exact pe componentele corespunzătoare din α(f) și astfel obținem identitățile pe transformările naturale.
Cazul contravariant
Pentru cazul contravariant demonstrația este similară:
Se definește funcția θ:Nat(HomC(−,A),F)→FA care ia o transformare naturală α și o duce în elementul θ(α)=αA(idAop), aici trebuie mai multe explicații.
Se definește funcția τ:FA→Nat(HomC(−,A),F) care ia un element a∈FA și îl duce în transformarea naturală τ(a):HomC(−,A)⇒F cu componente τ(a)B:HomC(B,A)→FB pentru care ∀f∈HomC(B,A) τ(a)B(f)=F(f)(a).
Se poate vedea clar că τ duce într-o transformare naturală pentru că ∀g:C→B există relația:
Fg∘τ(a)B=τ(a)C∘HomC(g,A)
Reprezentând următoarea diagramă:
Care rescrisă este pentru un f:B→A este:
Fg∘τ(a)B(f)=Fg∘F(f)(a)=F(f∘g)(a)=F(HomC(g,A)(f))(a)=(τ(a)C∘HomC(g,A))(f)
Acum verificăm compunerile:
- ∀a∈FA, (θ∘τ)(a)=θ(τ(a))=τ(a)A(idAop)=idFA(a), cu alte cuvinte
θ∘τ=idNat(Hom(−,A),F)
- ∀α:HomC(−,A)⇒F, ∀f∈HomC(B,A):
τ(θ(α))B(f)=τ(αA(idAop))B(f)=F(f)(αA(idAop))=αB(HomC(f,A)(idAop))=αB(f)
Și în acest caz componentele lui τ(θ(α))(f) pică exact pe componentele corespunzătoare din α(f) și astfel obținem identitățile pe transformările naturale.
Resurse